Este unul dintre cei mai tenaci artişti ieşeni pe ascendenta creatoare. Ştie ce înseamnă robusteţea artei, o împarte în oPţiuni estetice şi o învăluie în filosofii subtile, astfel, individualizându-se printre confraţi. Neobosit şi îndârjit, caravagialean. Baleiază între modernitatea de început, exprimată impresionist, şi modernitatea zilei: spontan, abstract, conceptualist, simbolic, pulverizant, subtil şi epurator în cromatici, cu inserţionări de fantastic, valorizează punctuaţia plastică cu subtilitate. Ceea ce este limitativ, Tofan, trece în semnificativ, în foarte viu, în spectacol. Ai impresia că din nevăzut Cineva stă în discurs cu el metaforic şi religios.
Expoziţia din titrata galerie „Dana”, constituie pulsul unei fiinţe pentru femeie, pentru dragoste, pentru neliniştile Eu-lui faţă de un Portret în albastru, de Domnişoara Cristina ori de Fata cu pasăre, sau de Aşteptări la orizontul apelor, pentru meditativa Sabina şi pentru dansul hipnotic. Tofan ştie să capteze lumina din sufletul uman, adaptând-o luminii cereşti, având mister, hieratism şi eliberare, dar prin toate trece un fir de tristeţe metafizică, un fior indescriptibil. Este Adevărul. La el, ce pare glacial, este linişte, benedicţiune, cum am simţit cândva în seria Veneţiilor şi în seria Lacurilor.

 

Bonomia din viaţa sa este picturală, intri în contact cu ea şi între rame.Există o puritate aproape de copil. Şi zâmbetul său, peste uman, se află între rame. Nu are complexe, astfel, nu are falsităţi... Se vede bine sinele său netrucat. Nu are frustări, aşadar, este stăpân pe forme şi conţinut. Este armonios, natural, negrăbit, însemnând că îşi construieşte opera în trepte viguroase. Se Înalţă Tofan.

...pe simeze, sunt aşezate, nu foarte multe tablouri, semnate: Constantin Tofan. Acest artist, iubit de mulţi, în duplicitate cu Dumnezeu, fericeşte sufletul, mintea şi casele noastre, muzeele, ţara noastră şi Europa. Munca acestui artist, cred eu, este egală cu înmulţirea harului.

Tofan, pescuitor şi la propriu şi la figurat, este printre puţinii credincioşi harului dat. Şi, mai cred ceva: dacă dom­nia sa creează cu atâta seriozitate şi sinceritate, înseamnă că ne respectă şi, mai mult, nu-şi înşeală îngerii consilieri. Aşadar, nu înşeală, nu ne înşeală, nu se înşeală, nu-L înşeală...

VASILIAN DOBOS
 
 

UNDE NE GĂSEŞTI
str. Lapusneanu nr. 7-9, Iași, Romania
Sună: 0723 797 733